Semantik este brandul profesional prin care ofer consultanță în management comercial, marketing, strategie digitală și e-commerce unui număr limitat de companii din România.

Semantik nu este doar o agenție. Combin consultanța strategică, analiza, cercetarea și implicarea directă în implementare, fără să tratez marketingul, tehnologia sau canalele digitale ca servicii izolate de contextul comercial al companiei.

Lucrez direct cu proprietari, directori generali și decidenți care vor să înțeleagă mai bine ce influențează vânzările, marja, profitabilitatea și comportamentul clienților.

Abordarea mea pornește de la o întrebare simplă:

De ce cumpără sau nu cumpără oamenii?

Răspunsul nu se află într-un singur instrument sau canal. Poate ține de ofertă, preț, structurarea portofoliului, platformă, experiența de cumpărare, comunicare, promovare, tracking, procese interne sau de modul în care sunt interpretate datele.

De aceea, nu tratez separat marketingul, vânzările, analytics, pricingul și tehnologia. Le privesc ca părți ale aceluiași sistem comercial, orientat spre creștere profitabilă.


 

Consultanță construită din experiență operațională reală

Sunt Liviu Rădulescu, consultant în management comercial și digital.

Am peste 15 ani de experiență în dezvoltarea și operarea afacerilor, dintre care aproximativ un deceniu cu responsabilitate directă asupra rezultatelor comerciale și a P&L-ului.

Rolul meu principal este de Manager Digital & Vânzări Online la Tobimar, unde conduc activitatea digitală și canalul e-commerce. Operez ETBM.ro din 2016 și sunt implicat direct în deciziile care influențează vânzările, marja, profitabilitatea, bugetele și dezvoltarea platformei.

Am construit și operat platforme de la zero, am lucrat cu modele B2B, B2C, D2C și hibride și am fost implicat direct în:

  • strategie comercială și digitală;
  • dezvoltarea platformelor e-commerce;
  • analytics, tracking și business intelligence;
  • optimizarea conversiei și a deciziei de cumpărare;
  • pricing și managementul portofoliului;
  • performance marketing și măsurarea profitabilității;
  • integrarea platformelor cu sisteme ERP;
  • automatizarea proceselor comerciale;
  • achiziția și retenția clienților;
  • raportarea executivă și luarea deciziilor pe baza datelor.

Experiența mea nu vine din analiza companiilor de la distanță, ci din responsabilitatea zilnică asupra cifrelor, sistemelor și deciziilor care influențează rezultatul.

Prin Semantik, folosesc această experiență în proiecte externe pentru companii care au nevoie de diagnostic, structură, implementare și măsurare.


 

Cum lucrez

Orice colaborare începe cu un diagnostic.

Nu propun o platformă, o campanie, un redesign, un instrument sau o schimbare de strategie înainte să înțeleg:

  • cum funcționează modelul comercial;
  • de unde vin vânzările;
  • unde se pierde marja;
  • ce date sunt disponibile și cât de corecte sunt;
  • cum sunt măsurate și atribuite rezultatele;
  • cum iau clienții decizia de cumpărare;
  • ce rol au produsele, canalele și segmentele de clienți;
  • ce limitări există în procese, platformă, ofertă sau organizare.

Lucrez pe date reale, interne și externe. Nu folosesc benchmarkuri generale ca substitut pentru analiza companiei. Două afaceri din aceeași industrie pot avea structuri de cost, clienți, cicluri de vânzare, niveluri de maturitate și obiective complet diferite.

După diagnostic, colaborarea poate continua printr-un retainer lunar, în funcție de proiect și de nivelul de implicare necesar.

Implicarea mea este directă. Nu livrez doar recomandări pe care altcineva trebuie să le interpreteze și să le implementeze. Atunci când proiectul o permite, particip la configurare, implementare, testare, optimizare și monitorizare.

Lucrez cu un număr limitat de clienți în paralel, pentru a putea păstra accesul direct și atenția necesară fiecărui proiect.


 

Servicii

Serviciile Semantik acoperă legătura dintre strategie, piață, comportamentul cumpărătorului, marketing, date, tehnologie și performanța comercială.

Fiecare colaborare este configurată în funcție de problema reală a companiei, nu în jurul unui pachet standard.

Serviciile principale sunt:

  1. Consultanță comercială și digitală
  2. Cercetare de piață și analiză competitivă
  3. Strategie de marketing și dezvoltarea cererii
  4. Optimizarea deciziei de cumpărare
  5. Analytics, tracking și business intelligence
  6. Audit și consultanță în performance marketing
  7. SEO, AEO, GEO și strategie de conținut
  8. Pricing și performanța portofoliului
  9. Strategie și dezvoltare e-commerce

Proiectele pot combina mai multe servicii atunci când problema o cere.

De exemplu, o scădere a profitabilității poate implica simultan pricingul, structura portofoliului, costurile de promovare, calitatea trackingului și experiența de cumpărare. Separarea acestor elemente doar pentru că sunt gestionate de departamente sau furnizori diferiți poate ascunde cauza reală.

Detaliile despre fiecare direcție de lucru sunt prezentate în pagina de servicii Semantik.


 

Experiență aplicată

Am construit și operat proiecte de la zero, am lucrat cu platforme aflate în creștere și am intervenit în proiecte care aveau nevoie de structură, tracking, optimizare sau repoziționare.

Experiența mea include:

  • dezvoltarea și operarea pe termen lung a unui canal e-commerce;
  • proiectarea unor platforme B2B self-service;
  • implementarea sistemelor complete de tracking și analytics;
  • optimizarea proceselor de checkout și conversie;
  • proiecte de pricing și profitabilitate;
  • auditarea și optimizarea investițiilor în performance marketing;
  • integrarea platformelor cu sisteme comerciale;
  • lansarea unor proiecte digitale de la zero;
  • consultanță continuă pentru companii din retail, distribuție, e-commerce, ospitalitate și servicii.

Prefer să descriu rezultatele prin context, metodă și impact, nu prin cifre prezentate izolat.

Un rezultat bun depinde întotdeauna de punctul de plecare, resurse, piață, modelul comercial și capacitatea organizației de a implementa schimbarea.


 

Proiecte și colaborări

Experiența Semantik este construită atât din operarea directă a unor proiecte complexe, cât și din colaborări de consultanță cu companii aflate în stadii diferite de dezvoltare.

Proiecte active

Tobimar: ETBM.ro și Tobimar PRO

Rolul meu principal este în cadrul Tobimar, unde conduc activitatea digitală și vânzările online, având în subordine ETBM (B2C + B2B ocazional) și Tobimar PRO (B2B).

Conduc ETBM.ro din 2016, preluat de la zero, și am fost implicat direct în construirea și dezvoltarea canalului e-commerce și a prezenței digitale a Tobimar, de la primele comenzi până la o platformă integrată cu sistemele comerciale și operaționale ale companiei și o cifra de afaceri care azi se măsoară în 8 cifre.

Responsabilitatea include strategia comercială, analytics, tracking, pricing, campanii, automatizarea proceselor, integrarea cu sistemele interne și evaluarea performanței din perspectiva vânzărilor, marjei și profitabilității.

Tobimar PRO este un portal B2B self-service lansat în septembrie 2026 și care aduce activitatea de distribuție clasică a companiei în online, fiind un pas major în digitalizarea unuia dintre liderii pieței de electrice și iluminat din România. Portalul este conceput pentru electricieni, instalatori, contractori și clienți profesionali.

Proiectul include arhitectura comercială a platformei, pricing personalizat, metode multiple de comandă, funcționalități pentru proiecte, automatizarea fluxurilor și integrarea cu sistemele interne.

Este unul dintre cele mai complexe proiecte pe care le coordonez, deoarece leagă strategia comercială, experiența utilizatorului, tehnologia, datele și operațiunile într-un singur sistem B2B, totul integrat cu sistemul ERP și WMS ale companiei, dar și interconectat cu sistem ETIM de product data management, EDI/API cu sisteme terțe.

Totodată Tobimar PRO a adus o serie de funcționalități unice pe piața de e-commerce B2B, din România și nu numai, precum Smart Quote (resellerii ofertează către proprii clienți direct din portal), Project Hub (sistem de administrare a proiectelor, listelor și devizelor de materiale, date favorite de livrare etc),verificare rapidă stoc, descărcare automată documentație, certificări și fișe tehnice produse comandate. Și multe altele. 🙂

Verdon Solution

Verdon este un proiect activ Semantik, dezvoltat printr-o colaborare pe termen lung care acoperă mai multe componente ale sistemului comercial și digital.

Implicarea include:

    • strategie și dezvoltare e-commerce;
    • tracking și analytics;
    • optimizarea experienței și a procesului de cumpărare;
    • audit și consultanță în performance marketing;
    • consultanță SEO, AEO și GEO;
    • pricing și performanța portofoliului;
    • business intelligence și raportare;
    • cercetare de piață și analiză competitivă;
    • consultanță comercială și digitală.

Colaborarea urmărește legătura dintre strategie, platformă, cerere, date, portofoliu, prețuri, campanii și rezultatul comercial. Intervențiile nu sunt tratate ca proiecte izolate, ci ca părți ale aceluiași sistem de creștere.

În cei cinci ani de colaborare, cifra de afaceri a proiectului a crescut de aproximativ patru ori.

Această evoluție nu poate fi atribuită unui singur canal sau unei singure intervenții, ci unui proces continuu de dezvoltare, măsurare, optimizare și prioritizare comercială.

Domeniile Martinutzi

Colaborarea cu Domeniile Martinutzi este orientată spre strategie de marketing și dezvoltarea cererii, tracking și consultanță în performance marketing.

Implicarea include clarificarea direcției de marketing, structurarea inițiativelor de atragere a cererii, construirea și verificarea sistemului de măsurare, precum și evaluarea campaniilor din perspectiva conversiilor și a contribuției comerciale.

Analiza urmărește legătura dintre poziționare, mesaje, canale, cererea generată, calitatea datelor și rezultatele obținute.

Obiectivul nu este doar creșterea traficului sau a numărului de interacțiuni, ci înțelegerea modului în care activitățile de marketing contribuie la solicitări relevante și rezervări.


Colaborări încheiate

Flama.ro și PeFoc.ro

Colaborarea cu PeFoc a avut ca obiect creșterea cifrei de afaceri și optimizarea Performance Marketing a PeFoc.ro dar și lansarea Flama.ro. Proiectul este încheiat iar implicarea a acoperit două inițiative distincte, aflate în etape diferite de dezvoltare.

Pentru PeFoc.ro, activitatea a inclus dezvoltarea și optimizarea prezenței online, tracking și analytics, precum și consultanță în performance marketing, totul cu scopul creșterii vânzărilor.

Pentru Flama.ro, implicarea a inclus lansarea proiectului, construirea sistemului de măsurare, tracking și analytics, precum și consultanță privind campaniile și evaluarea performanței, dar și execuție efectivă Performance Marketing, proiectul crescând de la 0 la 7 cifre în mai puțin de 1 an de zile.

În ambele cazuri, analiza a urmărit legătura dintre platformă, date, promovare și rezultatul comercial, nu optimizarea izolată a unui singur canal.

Inky Deals, Design Vitamins, Pixel77, Grizzly Shop

Colaborările cu Inky Deals, Design Vitamins, Pixel77 sau GrizzlyShop, desfășurate în perioada 2012-2015, au fost orientate spre performance marketing, tracking, analytics și evaluarea modului în care investițiile în promovare contribuiau la rezultatele comerciale. Dacă GrizzlyShop avea ca țintă piața românească, celelalte au ca piață continentul nord-american în special.

Implicarea a vizat execuția și analiza campaniilor, a structurii de promovare și a indicatorilor folosiți pentru evaluarea performanței.

Obiectivul a fost identificarea oportunităților de optimizare și construirea unei legături mai clare între activitatea din platformele de advertising și rezultatele urmărite de fiecare proiect.

SEOLAB

Colaborarea cu SEOLAB a inclus consultanță SEO, strategie de marketing și cercetare de piață. A fost unul dintre primele proiecte.

Implicarea a urmărit clarificarea poziționării, analiza contextului competitiv și corelarea serviciilor oferite cu segmentele de clienți și cererea din piață.

Proiectul a combinat perspectiva de vizibilitate organică cu analiza comercială, astfel încât recomandările SEO și de marketing să nu fie formulate separat de oferta și obiectivele companiei.

 


Alte proiecte desfășurate

Pe lângă colaborările recurente și proiectele prezentate anterior, am realizat intervenții punctuale de audit, tracking, analytics și performance marketing pentru companii din domenii diferite. De la afaceri locale precum Pizeria La Donna, RawCoco, Slim Duo Forte, Biorefit, Juralex, Rol Cont Expert, Ancoora, IncoPlus, Luxury Gifts până la afaceri cu piață de desfacere internațională precum Q Koreean Cosmetics, Star Storage, AutoGrill, Nolan, Calzedonia.

Aceste proiecte au inclus verificarea sistemelor de măsurare, configurarea acestora, evaluarea și/sau execuția campaniilor, analiza și identificarea problemelor care afectau calitatea datelor sau eficiența investiției.

Tipul și amploarea implicării diferă de la un proiect la altul, dar principiul rămâne același: problema este analizată în contextul comercial real al companiei, nu doar în interiorul unei platforme sau al unui canal.


Cu cine lucrez

Semantik este potrivit pentru companii care:

  • au acces la propriile date și sunt dispuse să le folosească;
  • vor să înțeleagă problema înainte să cumpere o soluție;
  • pot implica direct proprietarul, directorul general sau decidentul comercial;
  • sunt pregătite să investească în implementare, nu doar în analiză;
  • urmăresc profitabilitatea, nu doar creșterea traficului sau a veniturilor;
  • au nevoie de o perspectivă care conectează comercialul, digitalul, marketingul și operațiunile;
  • acceptă că uneori problema reală este diferită de problema identificată inițial.

Lucrez în special cu proprietari și directori generali din retail, distribuție, e-commerce și servicii.

Stadiul companiei nu este criteriul principal. Contează intenția, accesul la decizie, disponibilitatea datelor și capacitatea de a implementa schimbarea.

Colaborarea este potrivită pentru companiile care vor acces direct la un consultant implicat în analiză și decizie, fără straturi inutile de account management și fără pachete standard aplicate independent de context.


Cum diferă Semantik de o agenție clasică

Semantik nu este doar o agenție de marketing și nu funcționează după un model construit în jurul unor pachete standard sau al administrării izolate a canalelor.

Pot interveni în strategie, cercetare, advertising, SEO, AEO, GEO, analytics, tracking, e-commerce și implementare. Aceste activități sunt însă analizate în legătură cu modelul comercial, comportamentul clienților, procesele interne, marja și obiectivele companiei.

Google Ads, Meta Ads, SEO, e-mailul sau alte canale nu sunt tratate ca scopuri în sine. Sunt instrumente care pot fi folosite atunci când răspund problemei identificate și când contribuția lor poate fi măsurată în raport cu rezultatul comercial.

Semantik nu este nici un furnizor de rapoarte sau prezentări strategice fără aplicabilitate.

Nu recomand instrumente doar pentru că sunt populare, nu propun soluții înainte să înțeleg sistemul în care trebuie să funcționeze și nu confund activitatea din platforme cu rezultatul economic al companiei.

Uneori, soluția poate include administrare, configurare sau implementare. Alteori, problema nu este canalul, ci oferta, prețul, trackingul, procesul de cumpărare sau modul în care compania măsoară performanța.

Diferența nu este dată de instrumentele folosite, ci de locul din care începe analiza.


De unde începe colaborarea

Primul pas este o discuție despre companie, obiective și problema care trebuie rezolvată.

Dacă există compatibilitate, colaborarea începe cu un diagnostic bazat pe datele, procesele și contextul real al companiei.

În urma diagnosticului devine mai clar:

  • care este problema reală;
  • ce impact comercial are;
  • ce trebuie corectat mai întâi;
  • ce date sau procese lipsesc;
  • ce resurse sunt necesare;
  • ce poate fi măsurat;
  • ce merită implementat;
  • ce inițiative ar trebui amânate sau eliminate.

Diagnosticul nu este o etapă formală înaintea propunerii comerciale. Este procesul prin care se evită aplicarea unei soluții corecte unei probleme greșit definite.

Mastering Data. Delivering Results.